Despre interviurile mele cu Google
21 Mar 2012

Se întâmpla prin vara lui 2010, când am fost contactat de către un recruiter Google pentru poziția de Associate Product Manager, în Zurich.

Primul interviu

Am acceptat un prim interviu telefonic, de ce nu? O convorbire de aproximativ o oră cu un APM din Zurich, convorbire în care am fost expus câtorva întrebări tipice interviurilor la Google.
De fapt, înainte de interviu, am citit tot ce am găsit referitor la interviurile Google: tips & tricks, întrebări, răspunsuri, cum se abordează anumite probleme, ce urmăresc ei, etc.
Fiindcă eram în Statele Unite în perioada respectivă, am avut interviul seara pe la ora 9.

Iată câteva din întrebările mai interesante:
1) How would you explain recursion to your grandma?
2) What do you estimate the yearly cost of running flickr.com is? What do you think? Is it worth it for Yahoo? Why?
3) How would you build a literacy mobile app for fishermen in India and what would it do?

:)

În opinia mea, interviul a mers bine, am cerut puțin ajutor la prima întrebare, altfel conversația a fost fluidă și chiar plăcută!

A urmat o perioadă de tăcere de vreo câteva săptămâni bune. Google are o politică extrem de strictă în a nu da feedback după interviuri. După această perioadă, mi-a scris din nou recruiter-ul să-mi spună că interviul a mers bine și că ar dori să mai am un interviu telefonic. Desigur!

Al doilea interviu

Al doilea interviu l-am avut cu un Project Manager, tot din Zurich, dar cu vechime mai mare în Google. A intrat direct în pită:

1) What would make you a great APM at Google?
2) What are 3 sites that you like and use?
3) Who are twitter’s competitors?
4) What are twitter’s top 3 features?
5) What would be 3 twitter apps that you’d build?
6) How many Google searches come from the Google Chrome (address/omni) bar, per year, globally?

:D

Fain! Conversația respectivă mi-a plăcut și mai mult, am avut percepția că interviul a mers bine.

Răspunsul final

Timp de alte câteva săptămâni bune, radio silence. Apoi, într-un final, a venit răspunsul de la recruiter:

The interview team was very impressed with your background and accomplishments and enjoyed getting to know you.
However, after careful consideration, the hiring committee had determined that we do not move forward. I want to personally thank you for taking the time to interview with us and it was a real pleasure getting to know you :) .

Să fie primit!

De ce aș fi mers atunci la Google

În primul rând, pentru oportunitatea de a lucra la Google, experiență pe care-o percep ca deschizătoare de uși și benefică indiferent ce-ai face după. De exemplu, un startup.
În al doilea rând, pentru că ideea de a locui în Elveția nu suna rău! Iar după 2 luni în State, în 2010, ne-am gândit mult dacă vrem să rămânem în România. Am decis că da.

De ce nu aș mai merge acum la Google

Pentru că sunt convins că vom ajunge departe cu LATERAL, iar a fi parte din asta, a pune umărul atunci când e mai greu, a construi ceva împreună cu alții, întreaga experiență de creștere a unei companii și transformarea ei în BPTWA (best place to work at) este ceea ce mă motivează acum.


subscribe to my feed
← Previous post  |  Next post →