Filip Cherecheș-Toșa
Follower of Jesus, husband, father of three, operations geek

Educația în România - quo vadis? (2/2)

Un sistem educațional sănătos trebuie să ofere o participare echilibrată a contribuitorilor cheie: școala, familia și comunitatea. Am scris despre asta în postarea anterioară, iar acum ne vom uita puțin la oportunitățile deschise de tehnologie.

În sensul larg al cuvântului, “tehnologie” înseamnă orice invenție care ajută omul în întreprinderile sale. De exemplu, un sistem sanitar decent, în incinta școlilor, este o tehnologie esențială dar care, din păcate, încă lipsește în peste 1100 de școli din România.

Asta ne arată doar cât de departe suntem de un nivel decent și un moment T0 de la care să începem să construim, însă e imperativ să o facem. Și, nu oricum, ci luând în considerare noul context global și schimbările care au loc pe piața muncii.

Igienă semantică: tehnologie vs. industria de IT

Când vorbim despre tehnologie, ne referim la acel set de cunoștințe și abilități care ne permit să creăm ceva ce încă nu există, de obicei un sistem software sau un dispozitiv hardware. Aria de acoperire (și oportunitate) depășește cu mult produsele de consum (de ex. aplicații și jocuri mobile, smarphones) și se extinde către toate domeniile de activitate umană care pot fi augmentate, îmbunătățite sau chiar transformate cu ajutorul tehnologiei.

Industria de IT din România este pe un trend de creștere de 15 ani încoace, fiind formată în proporție de peste 95% din companii multinaționale de outsourcing. România are o oarecare notorietate internațională ca “hub de outsourcing”, iar industria de IT atrage anual tot mai mulți oameni — studenți în universitățile tehnice, precum și tineri profesioniști care se reprofilează din alte domenii prin urmarea cursurilor oferite de școlile informale.

Din păcate, industria de IT/ outsourcing în forma sa actuală, nu produce valoare autentică pe termen lung, cu siguranță nu pentru România. Proprietatea intelectuală a ceea ce se dezvoltă în outsourcing e deținută de companiile străine și tot ce rămâne aici e experiența de a fi participat la ceva și niște bani care susțin economia de consum.

Sigur că atracția salariilor mari și a beneficiilor oferite e mare, motiv pentru care industria de IT va continua să atragă oameni și să crească.

Pe termen mediu și lung, însă, trebuie să țintim către crearea de tehnologie inovativă prin mijloce proprii și companii locale. Sistemul nostru de educație trebuie să aibă inovația și antreprenoriatul ca obiective principale.

Status quo => Oportunitate

Pe plan național și global există un deficit tot mai accentuat de specialiști în tehnologie. România are capacitatea de a echilibra o parte din acest deficit dacă își joacă bine cărțile, luând deciziile strategice corecte. Practic, lucrurile stau atât de prost acum în sistemul educațional, încât acesta trebuie regândit și restructurat din temelii pentru a deveni relevant. Tabula rasa. Nu multe țări din lume își permit luxul acesta!

România are potențialul de a deveni o sursă de inovație și tehnologie pe plan global, ceea ce va genera valoare incomensurabil mai mare decât actualul său rol de producător de IT-ști care lucrează pentru companii străine de outsourcing.

Strategia 4x4

Pentru a fructifica oportunitatea, e necesar să gândim și să implementăm o strategie coerentă pe termen lung (10-20 de ani) de la care să nu ne abatem, însă pe care să o ajustăm și îmbunătățim de la an la an.

O strategie pe 16 ani ar putea fi etapizată în felul următor:

  1. Alfabetizare digitală
  2. Orientare și diversificare
  3. Specializare prin sondare
  4. Ucenicie și ucenicizare

Să le luăm pe rând:

1. Alfabetizare digitală - anii 1-4 de școală

Generația actuală de copii din ciclul primar beneficiază din plin de o alfabetizare digitală ad-hoc și haotică, prin accesul direct la tehnologie pe care l-au avut încă dinainte de-a spune “mama”. Ei sunt așa numiții digital natives, care nu au cunoscut viața înainte de internet și smartphone. Alfabetizarea lor ad-hoc este un efect direct al unui proces similar prin care trec părinții lor, la fel de captivați de ecrane.

Alfabetizarea digitală, prin dezvoltarea competențelor digitale este o nevoie care trebuie abordată în mod intențional și structurat, într-un mediu controlat. Doar așa putem crește adulți funcționali în realitatea digitală curentă, dar mai ales în cea care va veni.

UNESCO se preocupă de dezoltarea unor sisteme pentru măsurarea și monitorizarea competențelor digitale cu scopul:

By 2030, substantially increase the number of youth and adults who have relevant skills, including technical and vocational skills, for employment, decent jobs and entrepreneurship.

De asemenea, la nivelul UE există inițiativa DigComp (Digital Competence Framework for citizens), iar analiza lor din 2015 arată că 44,5% din populația Europei nu deține competențele digitale minime necesare participării în economia actuală.

We live in a digital society and it is essential that everyone is digitally competent to access the new opportunities to learn, work, create and engage in a society which is shaped by digital technology. DigComp can be used by employers, trainers, educators, policy-makers and any other actors interested in the development and understanding of digital competences. DigComp is a free, flexible reference framework that can be adapted to support the development and understanding of digital competence in any setting.

Tot la nivelul UE există un Digital Education Action Plan pe care România ar face bine să îl internalizeze și să îl includă în propria strategie.

Comunitatea ia inițiativa

Drumul pe care ar trebui s-o ia școala de stat e bătut deja de un număr tot mai mare de organizații (unele non-profit, altele business-uri) care, de ani de zile, lucrează pe frontul dezvoltării competențelor digitale și al atragerii copiilor și tinerilor către profesii din zona STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics).

Dintre cele mai cunoscute la nivel internațional sunt Code.org (cu programul Hour of code) și Codeweek.

În România, am descoperit următoarele inițiative active (deși cred că există mult mai multe inițiative locale):

2. Orientare și diversificare - anii 5-8 de școală

Odată formate competențele de bază, trebuie să urmeze o perioadă de orientare și explorare a posibilităților. Tehnologia are aplicabilitate în absolut toate domeniile, iar mânuirea ei abilă nu are doar avantaje, ci devine pur și simplu necesară.

Lucurile încep să se diversifice în această etapă, al cărei obiectiv principal este cel de orientare profesională. Pe lângă competențele clasice și cele digitale, în această etapă trebuie puse și bazele gândirii critice, dezvoltat spiritul antreprenorial, învățat lucrul în echipă și susținut inițiativele inovative.

Este etapa în care orice e posibil, în care visul copilului nu trebuie constrâns la normele socio-economice actuale (în România anului 2019, asta cam înseamnă obținerea unui job într-o firmă mare, cu muncă puțină și bine plătit), fiindcă o atitudine non-conformistă poate genera idei inovative.

Toate organizațiile menționate mai sus lucrează cu copii de gimnaziu și sunt preocupate de expunerea acestora la cât mai multe tehnologii și aplicații ale tehnologiei.

3. Specializare prin sondare - anii 9-12 de școală

Specializarea despre care vorbim în această etapă nu este una totală, de excludere a celorlalte zone, ci mai de grabă una de sondare a mai multor zone de interes, pentru descoperirea afinităților.

Dacă până acum a fost vorba de a înțelege lucrurile la nivel general și contextual, în această etapă se intră în profunzimea problemelor. Este etapa în care începe să fie înțeles mersul lucrurilor în lume și a modului în care e folosită tehnologia în diverse domenii. Este perioada marilor idei de schimbare a lumii.

La finalul acestei etape, tinerii ar trebui să știe în ce dorescă să-și investească următorii 5-10 ani din viață — și să iasă de pe băncile școlii cu o pregătire și echipare adecvată realității.

4. Ucenicie și ucenicizare - anii 13-16 de școală

Ucenicie: însușire a unei meserii sau a cunoștințelor dintr-un domeniu de activitate sub îndrumarea unui meșter; formare, instruire a cuiva într-un anumit domeniu.

În această etapă, focusul se mută pe a pune în practică toate cunoștințele acumulate, ideal ca ucenic, sub îndrumarea unui mentor. Chiar dacă unii o vor lua pe cont propriu și își vor croi singuri drumul, sistemul ar trebui să prevadă și să faciliteze formarea profesională a tinerilor într-un context de ucenicie/mentorat.

În mod ideal, în acest punct va exista pentru fiecare ucenic un plan de învățare personalizat, pliat pe interesele, cunoștințele și abilitățile dobândite. Acest plan devine scânteia care-i lansează pe o traiectorie de lifelong learning.

Ucenicizare

Cercul învățării este cu adevărat închis în momentul în care ucenicul face, la rândul său, alți ucenici. De aceea, ucenicizarea joacă un rol esențial fiindcă permite transferul de cunoștințe și experiențe relevante generațiilor următoare.

Orice sistem de învățământ sănătos se luptă să rămână relevant — lumea se schimbă rapid, iar sistemul trebuie să țină pasul cu ritmul inovației.

Social/Gov Tech

Probabil că nu există platformă mai potrivită pentru ucenicie (și ucenicizare) digitală decât organizațiile care dezvoltă tehnologie open-source pentru cauze sociale și e-guvernare. Gov IT Hub a fost o astfel de platformă, o inițiativă susținută de guvern timp de câteva luni în perioada 2016-2017.

Code for Romania este o organizație neguvernamentală independentă care creează o serie de proiecte civice și cu impact social, având misiunea declarată de a face din România țara pe care ne-o dorim cu toții… cu ajutorul tehnologiei.

Deci… ce-i de făcut?

Garantat, doar așteptând să se întâmple ceva, ca ei să facă ceva, nu va schimba mare lucru.

Schimbarea despre care vorbim nu poate veni doar din partea guvernului (care organizează sistemul educațional) fiindcă, așa cum scriam în postarea anterioară, educația echilibrată și sănătoasă este oferită de trei categorii mari de contribuitori: statul, familia și comunitatea.

Cumva-cumva trebuie să ne punem de-acord legat de ceea ce dorim să realizăm și cu cine. Un pas concret înspre asta ar fi să votăm cu toții la următoarele alegeri locale și parlamentare. Fără o strategie națională și o echipă care să o execute, inițiativa noastră va rămâne doar la nivel ideatic, poate în cel mai bun caz la o formă de luptă de gherilă contra stabilimentului.

Ca familii, trebuie să privim educația copiilor noștri în primul rând ca pregătire pentru viața reală, nu doar ca serie de activități care să le consume energia și să-i facă mai ascultători. Crearea de tehnologie, precum de fapt orice fel de creație (asistată sau nu de tehnologie) trebuie să fie prioritară față de consumul de tehnologie.

Comunitatea este momentan cea care provoacă status quo-ul, prin toate organizațiile care se implică în educație oferind alfabetizare, orientare și chiar reprofilare în tehnologie. Ele pot însă să atingă doar un procent infim din suprafața totală disponibilă — sute și mii, din sute de mii — și au nevoie de susținere financiară continuă și implicare directă în activitățile pe care le desfășoară. Mai mult, este atât de mult loc și așa mare nevoie de organizații noi, pe diferite nișe, care să acopere toată geografia României!

Hai să ne gândim… și să ne punem pe treabă!