Filip Cherecheș-Toșa
Follower of Jesus, husband, father of three, builder

O nouă aventură

Viața mea s-a schimbat major în ultimele 7 luni, iar cum nu am mai scris aici din iulie 2012, am considerat că e timpul s-o fac. Iar intenția, desigur, este de a scrie mai des. Dar nu mai promit nimic, în acest sens :).

Familie

Tl;dr: Doi copii sub doi ani.

Pe 12 octombrie 2012, fetița noastră, Sonia, împlinea 1 an. Cu exact o lună înainte, dar cu două luni înainte de termen, se năștea David, băiețelul nostru. Născut cu sub 2 kg, a stat aproape o lună în spital, la secția de prematuri, după care au urmat o mulțime de alte investigații pe tot parcursul acestor luni.

Acum sunt bine amândoi, cresc și ne aduc o bucurie nespusă! Iar pentru asta suntem extraordinar de mulțumitori.

Sănătate

Tl;dr: Am căzut inconștient, mi-am rupt dinții, am experimentat spitalul românesc, am supraviețuit și am învățat să am mai multă grijă de mine.

Pe la începutul lunii ianuarie, am petrecut o săptămână în spital și încă vreo trei pe orizontală, acasă, în incapacitatea de a face mare lucru.

M-am trezit în dimineața de 4 ianuarie un pic amețit, doar ca în următoarea secundă să-mi pierd conștiența și să cad ca lemnul pe podea, cu fața înainte, având și mici convulsii. Au trecut 45 de secunde până am auzit vocea soției mele și mi-am deschis ochii. Peste alte 30 de minute, chiar când a ajuns ambulanța, am căzut din nou, de data asta pe spate și doar pentru 15 secunde am fost “plecat”. Din păcate, eram în baie și pe jos era gresie. Din fericire, socrul meu (care ajunsese la noi în mai puțin de 10 minute) era acolo și m-a prins.

Au urmat multe investigații (CT scan, radiografii, sânge, puncție lombară, RMN), fiind internat la neurologie cu diagnostic temporar de epilepsie.

Toate testele au ieșit OK, au fost excluse o mulțime de condiții medicale grave, inclusiv epilepsia. Am și citit mult despre fiecare și despre investigațiile prin care-am trecut.

Într-un final, s-a ajuns la diagnosticul pe care-l simțeam și eu: colaps pe fond de oboseală (lipsă cronică de somn) și stress.

Din fericire, urmarea cea mai gravă a fost retezarea pe orizontală a celor doi incisivi centrali de sus. Să spunem că, timp de câteva săptămâni, am avut o gaură-n zâmbet. Cu nervii la vedere. Au fost reconstruiți și ei, între timp.

Altfel, sănătos tun, lucru pentru care sunt extrem de recunoscător.

Carieră

Tl;dr: Am plecat dintr-un loc de muncă stabil și bine plătit, pentru a mă ocupa de câteva proiecte personale.

Începând din luna aprilie, am plecat din Lateral, după 5 ani împreună. Simțeam tot mai intens nevoia unei schimbări, de a pune în aplicare filosofia mea de business și principiile în care cred, schimbare care va ajunge să se materializeze în afara Lateral. Au fost niște ani de creștere fantastici! Prietenii din Lateral, foștii colegi, sunt extraordinari și continui să-i admir. Compania, la rândul ei, are potențial imens de creștere prin acești oameni.

Acum sunt într-un sabbatical, timp în care îmi pun întrebările fundamentale referitor la cine sunt, ce știu să fac cel mai bine, ce îmi doresc să fac, ce nu-mi place să fac, ce ar crea valoare și aduce impact, în ce să-mi investesc timpul de-acum înainte.

Am câteva idei pe care le frământ, iar undeva la orizont începe să se închege o urmă de plan. Nu exclud nici posibilitatea de a face puțină consultanță și freelancing pe lângă.

Ce știu sigur e că îmi doresc să lucrez la aceste idei și să-mi canalizez în ele toată energia și cunoștințele adunate până acum.

Site

Tl;dr: Jekyll.

Dacă până recent pe filipcte.com aveam o pagină personală cu o scurtă descriere și câteva link-uri către proiectele mele, iar pe filipcte.ro scriam blogul, am hotărât să-mi solidific prezența online pe un singur domeniu, filipcte.com. Mi-am extins prezentarea personală și am mutat blogul (evident).

Am frământat mult prezența pe .com și pe .ro, engleză și română, blog în engleză și română… în toate combinațiile. Într-un final, am ales engleza pentru partea de prezentare și voi continua să scriu blogul în limba română, deși e posibil ca uneori s-o fac și în engleză.

Am schimbat WordPress cu Jekyll și îmi place la nebunie. Nu știu exact ce e, dar simt o anumită atracție în a scrie blogul în editorul de text preferat, de a lucra în terminal și de a avea site-ul tot timpul deschis în Sublime Text pentru când vreau să mai mut o virgulă. Geeky, știu!

Tot cu noul site vine și noul feed Atom: filipcte.com/atom.xml. Asta dacă mai folosește cineva feed readers :).