Filip Cherecheș-Toșa
Follower of Jesus, husband, father of three, operations geek

Educația în România - quo vadis? (1/2)

Se vorbește mult, în perioada aceasta, despre reforma din sistemul de educație din România care, în ultimii 30 de ani, s-a târât peticindu-se de la un an la altul, fără o viziune coerentă pe termen lung și un plan pertinent de a o realiza.

Lucrurile nu arată grozav acum, însă avem o șansă reală ca în următorii 5 ani să le redresăm: o viziune, o strategie, un plan operațional și primii pași în transformare. Peste 10 ani, lucrurile ar putea arăta mult mai bine!

Sunt două aspecte care mă preocupă în mod special: unul fundamental/esențial/principial (despre care voi vorbi, pe scurt, în continuare) și unul pragmatic, despre oportunitățile deschise de tehnologie (în postarea următoare).

Equilibrium

Într-un sistem sănătos, procesul educației e asigurat în mod echilibrat de mai mulți contribuitori:

Equilibrium

Școala de stat

Educația nu este doar responsabilitatea statului. Când statul e singurul sau principalul contribuitor, apar derapaje precum copii confiscați din familiile lor și efecte nocive pe termen lung:

  1. Adevărul, principiile și informațiile sunt prezentate prin prisma administrației curente și a ideologiei lor de moment. Nineteen Eighty-Four descrie prea bine acest scenariu și unde duce el — parcă e inspirat din realitățile curente.
  2. Uniformizarea modului de gândire și modelarea capacității de gândire “critică” în beneficiul statului și în perimetrul zonei de siguranță pe care o definește, însă pe care o și îngustează de la an la an.
  3. Optimizare pentru eficiență: omul, văzut strict ca resursă pentru stat, este modelat să devină următoarea rotiță în sistem și este susținut atâta timp cât se conformează normelor politice, sociale și economice.
  4. Cele de mai sus duc la limitarea severă a autonomiei și independenței individuale în gândire și în acțiune.

Într-un sistem în echilibru, statul și școala de stat joacă un rolul lor extrem de important — acela de a ajuta copilul să-și dezvolte pasiunile și abilitățile, apoi de a-l lansa pe o traiectorie profesională de succes, centrată pe acele pasiuni și abilități. Școala nu trebuie să uniformizeze, ci să susțină diversitatea de personalități, abilități, aspirații și posibilități.

Familia

Educația este la ea acasă în familie, în primul rând, fie că ne asumăm asta sau nu. Copiii preiau comportamentele, atitudinile și cuvintele părinților. O educație sănătoasă presupune părinți care își asumă activ rolul de educatori și se preocupă de mintea și inima copilului în cel puțin egală măsură cu preocuparea pentru bunăstarea materială.

Lucrul absolut cel mai de preț pe care îl pot face părinții pentru copiil lor este să îi conștientizeze de existența lui Dumnezeu, în planul căruia existența noastră prinde sens — de fapt, singurul plan în care existența noastră are sens!

Mai apoi, tot părinții sunt cei care pot oferi copiilor experiențe care să le dezvolte caracterul și să le îmbogățească înțelegerea despre lume, pentru a-i pregăti pentru o viață de adult independent, responsabil și funcțional.

Comunitatea

Apartenența la o comunitate, aderarea la o cauză, implicarea în activități sociale și extra-curiculare joacă un rol vital în sistemul educațional fiindcă expun realitatea lumii în care trăim: suntem oameni printre oameni, diferiți dar toți cu nevoie de bunătate și unii de alții.

Bunătatea și empatia se învață acasă dar se practică în comunitate, iar un sistem educațional echilibrat va dezvolta inteligența emoțională (EQ) cel puțin în egală măsură cu IQ, pentru a crește oameni pregătiți pentru viață.

Concluzie / ipoteză de lucru mai departe

Un sistem educațional echilibrat crește oameni care înțeleg cine sunt și care e rostul lor în viață. Un astfel de sistem autentic este fundamentul sine qua non al regăsirii identității naționale, a ieșirii din ridicol a țării noastre și a dezvoltării unei societăți sănătoase, producătoare de inovație și exemplu demn de urmat pentru alte state.