Filip Cherecheș-Toșa
Follower of Jesus, husband, father of three, builder

Mașina mea

Nu vreau să fiu înțeles greșit, dar am o relație foarte intimă cu mașina mea :) . Nu e nici lux, nici necesitate. E expresia libertății de mișcare.

Să facem cunoștință

[Fiat Stilo][2], 2 uși, tăiată sport, motor de 1.2 (1242 cc, de fapt!) pe benzină, 80 CP, 6 viteze, născută în noiembrie, 2002. E a mea din august 2006 și de-atunci am trecut prin multe, împreună.

[2]: http://images.google.com/images?hl=en&q=fiat stilo “”

Nu-i reproșez că nu mă înfige-n scaun atunci când o calc până la podea, pentru că se revanșează în oraș (city-mode, super-servo-direcție) și la drum întins (toooaaaarrrce la viteză de croazieră de 160-170 km/h).

Consumă un pic cam mult în oraș (9-10 litri la sută, depinde cât sunt de grăbit :D ), dar afară are consum decent (6-7 litri).

Viața mea depinde de ea…

… așa că o tratez cum se cuvine. Nu sunt un snob (tuning & upgrades). Toate îmbunătățirile pe care i le-am adus, în timp, investiții (nu, nu cheltuieli) destul de consistente, au un ROI extraordinar.
Uite câteva din ele:

  • Ștergătoare serioase, nu cele din dotarea standard. Au costat mult, dar îmi lasă parbrizul uscat indiferent de vremea de-afară. Nici o ploaie torențială sau ninsoare abundentă nu le oprește!

  • Anvelope de iarnă, iarna. OK, există și anvelope all-seasons dar, per total, au o perioadă de viață mai scurtă decât un set de anvelope de vară unul de iarnă. Ca să nu mai vorbim de aderență, vara și stabilitate pe drum, iarna! Dacă umbli mult, nu neglija anvelopele.

  • Lumina. Xenon. OK, poate că e la modă “să-ți pui xenoane”, dar adevărul e că halogenele par niște lumânări, pe lângă ele. Eu circul mult pe timp de noapte și îmi place să văd! Apropos de xenoane, le-am achiziționat săptămâna trecută, de la [Angel-Eyes][4]. Au ajuns a doua zi după expediere, prin curier și am plătit ramburs. Fiind încântat de calitatea produsului și serviciilor oferite, le-am propus celor de la Angel-Eyes să acorde cititorilor acestui blog un discount de 5%, pe perioada 5-20 martie. E pe bune!

    Random bits

    De alimentat, alimentez doar de la PetromV. Timp de un an am fost client fidel Mol, pentru că mi-am făcut un card la ei și am început să strâng puncte. Dar: 1) după un an și MULTE plinuri de benzină, mi-am cumpărat de puncte un Nestea; 2) de 3 ori nu le-a funcționat conexiunea POS-bancă și a trebuit să merg acasă/la bancă să scot bani și să mă-ntorc să le plătesc.

    În plus, la PetromV au cafea bună :p.

    Dacă ai cont pe [City Cars][5], ne putem [împrieteni][6].

    Următoarea mașină vreau să fie un Saab 9-3 sau Mitsubishi Lancer. Poate peste un an… :)

[4]: http://www.angel-eyes.ro/ “” [5]: http://www.citycars.ro/ “” [6]: http://www.citycars.ro/home/Filip “”